În căutarea plăcintei creţe

În urmă cu un an am participat, în campania electorală pentru Parlamentul European, la inaugurarea cabinetului europarlamentarului Ioan Mircea Paşcu la Ileanda. Şi acolo am auzit eu că se face cea mai bună plăcintă creaţă din ţară, drept pentru care mi-am promis că mă voi întoarce în zonă tocmai pentru această delicatesă. Acum, apropiindu-se zilele de naştere ale părinţilor mei, mi-am adus aminte de Ileanda şi de plăcinta creaţă şi ne-am urcat, toată familia, în maşină, pentru a merge să „degustăm” faimoasa plăcintă creaţă.

După 20 de km de drum judeţean, care urmează să fie reabilitat din fonduri europene, ne-am oprit la Jibou, la cel mai hâtru unchi pe care îl am – Nonoiu. Întotdeauna îmi face plăcere să-l ascult: la 72 de ani, aproape surd, are o capacitate de sinteză socială şi politică de invidiat şi un spirit critic socialist cum mi-aş dori şi eu. Nonoiu mi-a povestit de data asta despre vechiul conac din Românaşi care egala ca arhitectură Castelul de la Carei. „Şi oamenii ce-au făcut? L-au dărâmat cărămidă cu cărămidă de n-a rămas nici măcar fundaţia, numai copacii ăia de pâine mai amintesc de Por Mihai”, spune Nonoiu, apoi ne face o demonstraţie cu noul aparat auditiv pe care i l-a adus curierul – ”că ăştia au oameni care le duc aparatele până în America, dacă vor. Deh, dobitocii de chinezi le fac…”.

Ne urcăm din nou în maşină şi ne întoarcem spre Var, apoi pe Valea Someşului: Surduc, Ciocmani, Cuciulat, Letca… Ţinem tot pe malul Someşului, iar drumul e chiar bun, spre surprinderea noastră. La Cuciulat, cariera de piatră este în plină exploatare şi maica-mea se miră de felul în care sunt tăiate blocurile de piatră. Mai încolo, printre stânci, trebuie să fie şi Peştera cu picturi rupestre, dar ne spunem că o să revenim special pentru a o vizita, bineînţeles fără părinţii mei. Avem noroc, afară e cald, este tot s-a înverzit brusc, vedem chiar şi un debarcader la Someş sau poate era o plută, din maşină nu ne-am dat seama.

La un moment dat drumul se bifurcă: spre stânga la Baia Mare, spre dreapta la Dej. Fără hartă, fără să ştim locurile, mergem la plezneală spre dreapta şi ajungem în Bizuşa – aici sunt băi, habar n-am unde că nu erau indicatoare. Oprim la un restaurant şi cer lămuriri ospătăriţei:

- Unde e Ileanda?

- Mergeţi tot înainte.

-Şi un restaurant cu plăcinte creţe?

Femeia ne spune că trebuie să ne întoarcem şi să ţinem drumul drept, dincolo de Perii Vadului, tocmai până în Mesteacăn. Zis şi făcut: ne întoarcem, trecem de Perii Vadului, aungem iar la bifurcaţie şi în loc s-o luăm spre casă mergem tot înainte până ajungem în… Basarabia. Cel puţin aşa scria pe „poarta” dinainte de ieşirea din judeţ. Apoi ne-am oprit la poarta maramureşeană care ne-a derutat de tot -  habar n-aveam că Mesteacăm e în judeţul Maramureş. după trei kilometri ajungem ăn sat, întrebăm acolo de plăcintele creţe şi o femeie care aştepta autobuzul ne spune că coborâm din sat şi o să vedem restaurantul.

Frumos: vremea, locurile. Maramureşenii ştiu să speculeze orice. Într-o curbă uriaşă, cineva şia construit o pensiune unde atracţia princială sunt plăcintele creţe, vreo opt sortimente. Peste drum, un alt om întreprinzător şi-a deschis o chichineaţă cu tot felul de suverniruri chinezeşti şi obiecte de artizanat: clop de paie pe care scrie Ronaldinho, plcăuţe de înmatriculare cu numele de Traian sau, şi mai amuzant, Dorel din reclama de la televizor.

Oprim lângă un izvor şi trecem de clădirea unde pentru un duş plăteşti 10 lei, iar pentru o pişare – un leu. În faţa respectivului imobil stau câţiva oameni care ascultă muzică ungurească, iar după câţiva paşi, de pe terasa mult căutatului restaurant răsună manelele.  Cu toate acestea, e chiar frumos. Terasa e arhiplină, abia găsim loc liber la o masă, iar dacă tot am venit până aici ne hotărâm că nu mâncăm nimic altceva decât plăcintă creaţă. Greu de ales: plăcintă cu şuncă, cu cartofi, varză, tot felul de sortimente de brânză şi dulceţuri. Alegem toţi plăcinta cu brânză de oaie şi mărar, plus smântână… Un deliciu! A meritat toată căutătura şi tot drumul făcut orbeşte. Dacă aveţi vreodată drum dinspre Maramu spre Cluj, prin Ileanda, tumna înainte de a intra în Mesteacăn, opriţi-vă la plăcinte creţe. Spre dezamăgirea mea, nu le-am găsit în Ileanda, dar brânza de oaie din Maramureş mi-a topit toate regretele.

5 comentarii

Comentarii RSS URI identificator TrackBack